ratacind printre amintiri

Posted on | Decembrie 26, 2009 | No Comments

Am scos dintr-o cutie albastra franturi de viata. Bucatele despre care nu mai stiam nimic. La o prima vedere unui alt om nu ii spun absolut nimic. Sunt bilete de autobuz, bilete de tren, hartiute, lucrari de control, desene, pixuri, bucatele de lemn, snururi, etichete. Poate doar o fotografie cu doua copile, cu o rama pe care scrie “my best friend” iti sugereaza niste scenarii. Dar rama e acum intr-o cutie si prietenia nu mai e nicaieri. Tot ce au ramas sunt amintirile.

Eu sunt omul care se agata de trecut din cand in cand. Pastrez tot ce imi trezeste amintiri fericite sau nu chiar fericite dar la fel de importante. Un simplu bilet de tren imi spune cat de fericita am fost in ziua aia. Un desen pe o bucata de lemn imi spune ce greseala era sa fac. Si niste foi, patru mai precis, cu un titlu menit sa atraga atentia, imi reamintesc cum mi-am transformat gandurile cele mai ascunse intr-un eseu pentru un concurs. Cum mi-am expus inima.

Va rog scuzati greselile si exagerarile. Eram mica si naiva. Eram visatoare si duceam fiecare tampenie la extreme. Fiecare sentiment si fiecare gest erau idealizate. Adolescenta, ce sa mai.

Prima pagina

” Te simt. Simt cum imi citesti randurile si iti simt respiratia sacadata si calda. Parca vad cum ti se scurg picaturi de sudoare pe frunte. Iti aud inima cum bate din ce in ce mai tare. Ai vrea sa te opresti dar ceva nu te lasa. E o forta mult prea complexa pentru a o putea intelege, care iti domina intreaga ta fiinta, amestecata cu misterul si curiozitatea. Te framanti, devii nervos si incepi sa te intrebi…care au fost ultimele mele cuvinte?.. si de ce nu am putut si eu ca toti oamenii normali sa mor si gata (poate pentru ca nu am fost niciodata unul dintre ei), sa nu te mai chinuiesc, sa te scutesc de povara asta de a-mi citi aberatiile scrise cu cateva clipe inainte de a ajunge la capatul vietii mele. Ei bine, ar fi fost prea simplu. Tu chiar credeai ca scapi asa usor? Ca te voi cruta de tot ceea ce trebuia sa simti si nu ai simtit? Stiu ca e un act de egoism din partea mea, dar oare nu toti am fi facut asa? Oare nu am fi in stare sa furam si o raza de soare tocmai pentru a nu-l lumina si pe cel de langa noi? Tu sigur ai fost un egoist tot timpul. Ma intreb daca ai fi in stare sa plangi pentru cineva, sa suferi pentru moartea cuiva. Sau nu ti-e teama decat de moartea ta? Incep sa ma indoiesc ca iti de ceea ce scriu eu aici. Cred ca deja ai si uitat cine am fost. Probabil prin ochii tai, incetosati de egoism si ingamfare, ma vezi acum doar ca pe o forma fara fond. Sa stii totusi ca nu a fost usor sa fiu eu. Desi mie nu mi-a fost teama sa ma arunc cu totul in jocul asta numit “viata”, unde stiam din start ca nu pot avea drept premii decat durerea sau moartea. Si cu toate astea am luptat pentru ele. Probabil acum zambesti ironic, cu chipul usor scarbit de ceea ce spun eu. Dar de data asta nu imi pasa. Mi-a pasat prea mult mereu. De fiecare data cand tie nu iti pasa.” -end of page one-

Foile astea stau cuminti langa o declaratie de dragoste primita cand aveam vreo 11 ani. O recitesc periodic si ma amuz de ea pentru ca ma duce in trecut. Cand era totul atat de diferit.

Uite cum mai e putin si fac 20 ani. Daca am trait frumos pana acum? Cred ca mai mult decat frumos. Zilele astea am hotarat ca nu ma mai tem de viitor. Ca stau cumintica si ma bucur de ce mi se intampla. Era o vreme cand faceam asa si mi-era mai bine. De cand mi-am luat-o in cap cu responsabilitatile am cam uitat sa traiesc clipa. (asta in legatura cu ce scriam ieri)

Primul meu post de pe acest blog are o mare legatura cu ce am scris mai sus. Pe atunci simteam ca se incheie o etapa. Simteam ca viata, asa cum o stiam eu, se preschimba. Nu stiam cum sa reactionez. M-am speriat un pic de schimbarea ce avea sa vina. Simteam ca o sa fiu pusa in fata unor decizii importante, ca o sa dau de fel si fel de oameni. Ca mica mea lume inconjuratoare urma sa atinga proportii uriase. Orizonturi noi. Si asa fost. Am experimentat un inceput care mi-a dat cand suturi in fund (scuzati expresia) cand m-a mangaiat usor pe cap si mi-a spus bravo!.

“Simt ca viitorul suna la usa, bate de cateva ori si mie mi-e frica sa ii deschid.”

Acum sunt in viitor. Usa e larg deschisa. Iar mie..mie nu imi mai e frica.